Dosar 7762/333/2020 din 23.10.2020

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7762/333/2020
Data dosar:
23.10.2020
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.02.2022 la ora 09:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Respinge cererea

    În temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionale referitoare la prevederile art. 287 lit. d) din Legea nr. 227/2015, modificate prin Legea nr. 30/2019, raportată la prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, excepţie invocată de S.C. Conbetas S.R.L., în contradictoriu cu S.C. Urban şi Asociaţii Credit Management S.R.L. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, în ceea ce priveşte soluţionarea fondului cauzei. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.02.2022.

    Hotararecameraconsiliu116/2022 din 28.02.2022
  • Sedinta din data de 15.02.2022 la ora 09:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 28.02.2022, data la care solutia se va pune la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.02.2022
  • Sedinta din data de 04.02.2022 la ora 09:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 15.02.2022, data la care solutia se va pune la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2022
  • Sedinta din data de 21.01.2022 la ora 09:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 04.02.2022, dată la care solutia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2022
  • Sedinta din data de 22.10.2021 la ora 11:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 21.01.2022, ora 12:00, pentru continuarea cercetării judecătoreşti.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2021
  • Sedinta din data de 24.09.2021 la ora 11:00

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 22.10.2021, ora 11:30, pentru continuarea cercetării judecătoreşti.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2021
  • Sedinta din data de 15.07.2021 la ora 09:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Repus pe rol

    În temeiul art. 400 C. proc. civ., instanţa repune cauza pe rol în vederea punerii în discuţie a unor eventuale clauze abuzive. Fixează termen la data de 24.09.2021, ora 11:00, sala 1, în cameră de consiliu, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.07.2021.

    Incheiere de sedinta din 15.07.2021
  • Sedinta din data de 14.07.2021 la ora 09:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 15.07.2021, pronuntarea urmand a se face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2021
  • Sedinta din data de 07.07.2021 la ora 09:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 14.07.2021, pronuntarea urmand a se face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2021
  • Sedinta din data de 25.06.2021 la ora 11:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 07.07.2021, pronuntarea urmand a se face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2021
  • Sedinta din data de 11.05.2021 la ora 09:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână cauza

    Respinge incidentul procedural al suspendării, invocat din oficiu, ca neîntemeiat. Stabileşte termen la data de 25.06.2021, ora 11:30, C2 stagiar, în cameră de consiliu, cu citarea părţilor, în vederea discutării excepţiei de neconstituţionalitate şi a continuării cercetării judecătoreşti. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.05.2021.

    Incheiere de sedinta din 11.05.2021
  • Sedinta din data de 27.04.2021 la ora 09:30

    Complet: Complet civil stagiar nr.2
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 11.05.2021, pronuntarea urmand a se face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2021
  • Sedinta din data de 22.04.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 2 bis civil minori şi familie + civil+IPF
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 27.04.2021, pronuntarea urmand a se face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2021
  • Sedinta din data de 25.02.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 2 bis civil minori şi familie + civil+IPF
  • Amână cauza

    pentru a se comunica reclamantei precizările depuse la dosar de către pârâtă

    Incheiere de sedinta din 25.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD