A****** L******
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei în cuantum de 500 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând compensaţie, şi a dobânzii legale calculate asupra echivalentului în lei la data plăţii a sumei în cuantum de 500 euro, calculată începând cu data de 06.12.2019 până la achitarea integrală a compensaţiei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1276,76 lei, din care 200 lei constând în taxa judiciară de timbru, 966,76 lei constând în onorariu avocat şi 110 lei constând în cheltuieli traducere. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 13.01.2021.
Hotarare 144/2021 din 13.01.2021Amână pronunţarea la data de 13.01.2021, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.01.2021Amână pronunţarea la data de 08.01.2021, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2020Amână pronunţarea la data de 23.12.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2020Amână pronunţarea la data de 21.12.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2020Având în vedere Hotărârea nr. 21 din 05.11.2020 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Buftea, instanţa dispune amânarea cauzei pentru termenul din 09.12.2020, ora 08:30, C17CC. Măsurile dispuse prin încheierea/rezoluţia anterioară se vor menţine pentru noul termen.