M**** A**** D****
InculpatB***** G******* R***
InculpatA******** V********** ?* P********* V**** B********
Parte civilăI. În baza art. 42 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 407/2006, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul BORDA? GHEORGHE RAUL, pentru comiterea infracţiunii de braconaj, la o pedeapsă de 8 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 1505/2019 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 18.12.2019, s-a aplicat inculpatului măsura educativă a supravegherii pe o durată de 4 luni pentru săvârşirea a două infracţiuni prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi a două infracţiuni prev. de art. 334 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal, infracţiuni concurente cu cea reţinută în prezenta cauză. În baza art. 129 alin. 2 lit. a) Cod penal inculpatul BORDA? GHEORGHE RAUL urmează să execute pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului BORDA? GHEORGHE RAUL pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul BORDA? GHEORGHE RAUL ca pe durata termenului de supraveghere să respecte şi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului BORDA? GHEORGHE RAUL, următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod penal, impune inculpatului BORDA? GHEORGHE RAUL ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei com. Sâniob, jud. Bihor, sau în cadrul Primăriei mun. Oradea, jud. Bihor. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului BORDA? GHEORGHE RAUL asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului BORDA? GHEORGHE RAUL pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, prev. de art. 66 al. 1 lit. h) Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută în condiţiile prev. de art. 68 al. 1 lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului BORDA? GHEORGHE RAUL pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, prev. de art. 66 al. 1 lit. h) Cod penal. II. În baza art. 64 lit. i) din O.U.G. nr. 23/2008, cu aplic. art. 61 alin. 4 lit. a) Cod penal, şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul MIHI? AUREL DOREL, pentru săvâr?irea infrac?iunii de producerea, importul, comercializarea, de?inerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vîr?elor, vintirelor, precum ?i a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, la o pedeapsă de 90 zile-amendă. În baza art. 64 lit. k) din O.U.G. nr. 23/2008, cu aplic. art. 61 alin. 4 lit. a) Cod penal, şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul MIHI? AUREL DOREL, pentru săvâr?irea infrac?iunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excep?ia setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minim 400 mm, la o pedeapsă de 90 zile-amendă. În baza art. 38 alin. 2 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. c) Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea, de 90 zile-amendă, la care adaugă sporul de 30 zile-amendă, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, astfel că rezultă pedeapsa de 120 zile-amendă. În baza art. 61 alin. 2 Cod penal stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă la 15 lei, astfel că inculpatul MIHI? AUREL DOREL execută o amendă de 1800 lei. Atrage atenţia inculpatului MIHI? AUREL DOREL asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, respectiv că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea. Pune în vedere inculpatului MIHI? AUREL DOREL că, potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală, are obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal rap. la art. 64 din OUG nr. 23/2008 aplică inculpatului MIHI? AUREL DOREL pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pedeapsă care se execută în condiţiile prev. de art. 68 al. 1 lit. a) Cod penal. III. În baza art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal rap. la art. 46 alin. 1 din Legea nr. 407/2006, dispune confiscarea în favoarea statului a 3 (trei) câini rasa ogar (meti? de ogar), două femele ?i un mascul, ridica?i de la domiciliul inculpatului Borda? Gheorghe Raul (de la mama acestuia, Bordaş Ramona-Mariana, în custodia căreia au fost lăsaţi iniţial) ?i aflaţi în prezent în custodia Adăpostului ,,Grivei,, aparţinând Administraţiei Domeniului Public S.A. Oradea. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 din OUG nr. 23/2008, dispune confiscarea în favoarea statului a următoarelor bunuri: 2 (două) plase de pescuit de tip setcă din fir textil având dimensiunile: 11,7x2,6 metri; 13,7x2,6 metri, cu ochiuri de 4 cm, uzate; 2 (două) plase de pescuit de tip setcă din fir monofilament având dimensiunile: 35,6x3 metri; 30,6x3 metri, cu ochiuri de 3 cm, uzate, ridicate de la inculpatul Mihi? Aurel Dorel şi depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Bihor potrivit dovezii seria BH nr. 0040544/19.07.2019. În baza art. 255 alin. 1, 2 Cod proc. pen., dispune restituirea către numitul BORDA? IONU?-NICOLAE, a telefonului mobil marca Samsung, model J4 Plus, de culoare neagră, seria IMEI ---, IMEI ---, fără cartele SIM, cu card de memorie microSDHC 4 GB, cu seria --, fără accesorii, folosit, ridicat de la numitul Bordaş Ionuţ-Nicolae şi introdus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Bihor cu dovada seria BH nr. 0040535 din data de 10.07.2019. În baza art. 255 alin. 1, 2 Cod proc. pen., dispune restituirea către inculpatul MIHI? AUREL DOREL, a următoarelor bunuri: o lanternă (proiector) cu dimensiunile 21x13 cm, fără marcă, cu acumulator, culoare negru cu galben, cu două mânere, fără încărcător, folosită; o lanternă (proiector) cu dimensiunile de 20x10cm, marca Portable Explosion Proof Lamp, culoare neagră, cu acumulator, culoare negru, cu un mâner, fără încărcător, folosită; două trofee de căprior, vechi, cu dimensiunile de 18x7 cm, montate pe panoplie de lemn, toate fiind ridicate de la numitul MIHI? AUREL DOREL la data de 09.06.2019 şi introduse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Bihor cu dovada seria BH nr. 0040536 din data de 10.07.2019. În baza art. 255 alin. 1, 2 Cod proc. pen., dispune restituirea către inculpatul MIHI? AUREL DOREL, a unui exemplar de meti? de ogar, femelă, ridicat de organele de poli?ie la data de 09.06.2019, lăsat în custodia acestuia. În baza art. 255 alin. 1, 2 Cod proc. pen., dispune restituirea către numitul MIHI? ROMEO FLORIN, a două exemplare de meti? de ogar, femele, ridicate de organele de poli?ie la data de 09.06.2019, lăsate în custodia acestuia. În baza art. 19 şi 397 alin. 1 Cod procedură penală, rap. la art. 1357 Cod civil, obligă inculpatul BORDA? GHEORGHE RAUL, la plata sumei de 5500 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părţii civile Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Valea Barcăului. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală obligă inculpaţii BORDA? GHEORGHE RAUL şi MIHI? AUREL DOREL să plătească statului câte 350 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu partea civilă şi cu inculpaţii. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.11.2020.
Hotarare 1445/2020 din 12.11.2020În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor interesate să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 391 al. 1 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 12.11.2020, sala 6;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2020