I*** A*****
InculpatI*** V*****
Parte vătămatăI*** F***** L********
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul I.A., cu antecedente penale la pedeapsa 2 ani închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de furt la plângere prealabilă, prevăzută de art. 231 al. 1 C.p rap. la art. 228 al. 1 comb. cu art. 229 al. 2 lit. b C.p În baza art. 67 al.1 C.p. aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit.a,b C.p. respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, -dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a fi executată în conformitate cu disp. art. 68 al. 1 lit. b C.p. În baza art. 65 C.p. aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. În temeiul 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare iar în temeiul art. 92 al. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C.p. În baza art. 93 C.p. impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere se respecte următoarele măsuri de supraveghere: -a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; -b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -d) să comunice schimbarea locului de muncă. -e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 al. 2 lit. b C.p. impune condamnatului să execute obligaţia constând în aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al.3 C.p.pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei com. Vedea sau Consiliului Local Vedea. În baza art 255 C.p.p. obligă pe inculpatul I.A. să-i restituie părţii civile I.F.L. bunurile sustrase, respectiv cazanul din cupru pentru ?uică, capacul acestuia ?i ?eava de legătură cu răcitorul, iar în măsura în care aceste bunuri nu mai există, obligă pe inculpat să-i achite părţii civile Ilie Florin Lauren?iu suma de 2.000 lei daune materiale constând în contravaloarea bunurilor sustrase. Ia act că persoana vătămată I.V. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale iar onorariul pentru avocatul din oficiu desemnat în baza împuternicirii avocaţiale nr 294/2021 în cuantum de 868 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţie la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 19 Aprilie 2022.
Hotarare 607/2022 din 19.04.2022În temeiul art. 391 al.3 C.p.p. amână pronunţarea la data de 19.04.2022 Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţie la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 22 Martie 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2022În temeiul art. 391 al.3 C.p.p. amână pronunţarea la data de 22.03.2022 Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţie la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 22 Februarie 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2022În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în deliberare, redactare şi pronunţare până la data de 22.02.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţie la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 11 Ianuarie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022Reia procedura de citare cu martorul M.I., la aceeaşi adresă, dar cu menţionarea corectă a judeţului, acesta fiind Olt, nu Argeş, cum a fost consemnat, din eroare, şi emite mandat de aducere pentru acesta, având în vedere data dosarului. Amână judecarea cauzei la 11.01.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 02.11.2021Respinge, ca neconcludentă, proba testimonială privind martorul V.I., având în vedere teza probatorie ?i fapta dedusă judecă?ii. Reia procedura de citare cu martorii propu?i de către inculpat, respectiv numi?ii M.I. şi S.I. Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 07.09.2021Acorda un nou termen de judecată în vederea audierii persoanei vătămate lipsă I.F.L, sens în care se citează cu menţiunea prezentării în instanţă pentru audiere, urmând a păstra termenul în cunoştinţă acordat. Reia procedura de citare cu martorul din rechizitoriu P.V şi în temeiul art. 265 Cpp emite mandat de aducere pe numele său. Citarea, în vederea audierii, a martorilor încuviinţaţi ca urmare a solicitării inculpatului, respectiv a numiţilor M.I şi S.I. Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2021.
Incheiere de sedinta din 18.05.2021Încuviinţează solicitarea reprezentantului Ministerului Public şi dispune efectuarea de verificări în baza de date DEPABD pentru a se constata dacă martorul P.V figurează înregistrat cu un alt domiciliu. În temeiul art.265 Cpp emite mandat de aducere pe numele martorului din rechizitoriu lipsă I.M.C . Reia procedura de citare cu martorii lipsă. Proroga discutarea asupra admisibilităţii probei testimoniale cu martorul V.I , solicitată de inculpat prin apărător pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2021.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021Din oficiu dispune audierea nemijlocită a martorilor din rechizitoriu I.M.C şi P.V, sens în care se citează. Încuviinţează pentru inculpat proba testimonială cu cele două persoane nominalizate M.I şi S.I , aceşti martori fiind audiaţi după audierea martorilor din rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 09.02.2021Emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 09.02.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Reia procedura de citare cu inculpatul şi emite mandat de aducere pe numele său, potrivit art. 265 Cpp. Pune în vedere persoanei vătămate prezente dispoziţiile art. 20 Cpp, respectiv să precizeze dacă se constituie parte civilă în cauză, în caz afirmativ urmând a se indica cu se suma şi ce reprezintă aceasta. În temeiul art. 353 alin 2 Cpp constată că persoana vătămată I.F.L dobândeşte termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 08.12.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020