Dosar 7862/3/2020 din 25.08.2020

pretentii email


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7862/3/2020
Data dosar:
25.08.2020
Instanta:
Tribunalul Hunedoara
Departament:
SECTIA I-a CIVILA
Obiect:
pretentii email
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 12:00

    Complet: C6 LM-AS
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat.

  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C6 LM-AS
  • Încheiere

    Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta pronunţată la data de 29 septembrie 2020 în dosarul nr. 7862/3/2020 al Tribunalului Hunedoara, în sensul că aceasta va cuprinde şi menţiunea: „Disjunge acţiunea civilă formulată de reclamantul I*** A********, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Public, respectiv petitele 6, 7, 8 şi 9 ale cererii de chemare în judecată, şi dispune formarea unui nou dosar, având ca obiect pretenţii, în care stabileşte termen de judecată astăzi, 29.09.2020”. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 30 septembrie 2020.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 29.09.2020 la ora 13:00

    Complet: C6 LM-AS
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de instanţă din oficiu. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul I*** A********, în contradictoriu cu Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 29 septembrie 2020.

    Hotarare 1724/2020 din 29.09.2020
  • Sedinta din data de 09.09.2020 la ora 13:00

    Complet: C6 LM-AS
  • Încheiere

    Admite cererea de preschimbare termen. Preschimbă termenul de judecată acordat la 13.10.2020, ora 12.00. Stabileşte termen la data de 29.09.2020, ora 13.00. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.09.2020.

    Incheiere de sedinta din 09.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD