V**** V*******
InculpatP**** M**** A********
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin.1, 2, 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul V**** V*******, cu antecedente penale care atrag starea de recidivă, pentru săvâr?irea, în stare de recidivă postexecutorie, a infrac?iunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 2 lit. b) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 43 alin. 5 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art.66 alin.1 lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. b Cod penal, adaugă la pedeapsa complementară de 2 ani aplicată prin prezenta, pedeapsa complementară de 4 ani aplicată prin sp nr. 1170 din 01.03.2018 a Judecătoriei Timişoara, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa complementară rezultantă privind exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. Deduce din pedeapsa complementară rezultantă de 5 ani perioada executată din pedeapsa complementară aplicată prin sp nr. 1170 din 01.03.2018 a Judecătoriei Timişoara, de la data de 13.11.2019 (data considerării ca executată a pedepsei) la zi. În temeiul art. 404 alin. 4 C.proc.pen., raportat la art. 72 alin. 1 C.pen., coroborat cu art. 40 alin. 3 C.pen., deduce din pedeapsa principală durata reţinerii de la data de 07.03.2020 la 08.03.2020 şi a arestului preventiv din data de 08.03.2020 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 şi 4 Cod proc.pen., menţine starea de arest preventiv a inculpatului. Constată că nu există constituire de parte civilă, bunurile sustrase fiind restituite persoanei vătămate. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 1495 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. În temeiul art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Executorie în ceea ce priveşte menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.07.2020.
Hotarare 1870/2020 din 21.07.2020Amână cauza la data de 21.07.2020.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020