B** C************ M*** S*****
PetentA***** E**** D**** R***** L**** A* M****** A***** Ş*******
CreditorA***** C********* C******
DebitorAdmite, în parte, cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditorul Alecsa Elena Diana, prin executorul judecătoresc Cîmpulungeanu M.G. Sarmis. Încuviinţează executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1086 din data de 24.03.2020 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3217/314/2019, definitivă, împotriva debitorului Alecsa Constantin Cătălin, pentru plata pensiei de întreţinere cuvenită minorei Alecsa Ştefania, în cuantum de 1 din veniturile obţinute de debitor, începând cu data de 27.03.2019 şi până la data de 17.09.2020, la care se vor adăuga cheltuielile prilejuite de executarea silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.11.2020.
Incheiere de executare silita din 09.11.2020