C****** V****** P******* O******* G******
ReclamantB***** I**** N*******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de petentul Primăria Oraşului Geoagiu prin primar, în contradictoriu cu pârâta Bacrău Irina Nicoleta, Obligă pârâta să efectueze un număr de 37 ore de muncă în folosul comunităţii prin înlocuirea amenzilor contravenţionale în cuantum total de 500 lei aplicate acesteia în baza Legii nr. 61/1991, republicată, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Orăştie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30 septembrie 2020.
Hotarare 414/2020 din 30.09.2020Văzând, la deliberare, că reclamanta nu a depus la dosar procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PA nr. 0824689/05.02.2015 pune acesteia în vedere să depună înscrisul sus menţionat, sub sanc?iunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 10.08.2020