M******* I****
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul M******* I****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. precum şi în baza art. 67 alin. 2 C.p. aplică inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din CP pe o durată de doi ani şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost judecat în cauza de faţă, a cărei executare se va face conform art. 68 C.p. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g C.p., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 91 din C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 din C.p. În baza art. 93 alin. 1 din C.p. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din C.p. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Olt sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din C.p. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Potcoava, jud. Olt sau Liceul ?tefan Diaconescu Potcoava, jude?ul Olt pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 din C.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C.p.. În baza art. 19 şi art. 397 din C.p.p. admite cererea de despăgubiri civile, obligă pe inculpatul Miu?escu Ionu? la plata sumei de 33.315 lei, şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală aplicabilă din momentul producerii prejudiciului până la data achitării integrale a acestuia. În baza art. 580 din C.p.p. dispune anularea următoarelor facturi 1. emise de la furnizorul SC Onyx Liv Impex SRL: facturile 20596/30.11.2014, 20598/02.12.2014 ?i 20597/01.12.2014 2. facturile emise de la furnizorul SC Ukra Ramoil SRL :21438/23.11.2014, 22439/24.11.2014, 21440/25.11.2014 3. facturile emise de la furnizorul SC Ferom SRL :716138/10.9.2014, 716134/02.09.2014, 716136/04.09.2014, 716133/01.09.2014, 716135/03.09.2014, 716137/17.09.2014 4. facturile emise de la furnizorul SC Maroco International SRL :9390/17.09.2014, 9391/18.09.2014, 9392/28.08.2014, 9393/29.08.2014, 9394/30.08.2014, 9395/22.09.2014 5. facturile emise de la furnizorul SC Blucome International SRL : 138900/21.09.2014, 138899/20.09.2014 6. facturile emise de la furnizorul SXC Los Angeles Metal SRL:1818114/13.03.2015, 1439421/20.03.2015, 1937112/11.03.2015, 1718113/12.03.2015, 1189420/25.03.2015, 1810128/27.03.2015, 1516113/14.03.2015, 1620113/10.03.2015, 1810126/15.03.2015 7. facturile emise de la furnizorul SC Texira Design SRL: 3357280/01.06.2015, 3357281/01.06.2015, 3357282/02.06.2015, 3357283/02.06.2015, 3357284/03.06.2015, 3357285/04.06.2015, 3357287/05.06.2015, 3357288/06.06.2015, 3357289/07.06.2015, 3369301/08.06.2015, 3369302/09.06.2015, 3369303/10.06.2015, 3369304/11.06.2015, 3369305/12.06.2015, 3369306/13.06.2015, 3369307/14.06.2015, 3369308/15.06.2015, 3369309/16.06.2015, 3369310/17.06.2015, 3369311/18.06.2015, 3369312/19.06.2015. 3369313/20.06.2015, 3369314/21.06.2015, 3369315/22.06.2015, 3369316/23.06.2015, 3369317/24.06.2015, 3369318/25.06.2015 În temeiul art. 11 din Legea 241/2005 şi art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen., dispune instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asura bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei necesare achitării prejudiciului. În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 dispune ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi. În baza art. 13 alin. 1 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre infracţiunile prevăzute de prezenta lege, instanţa comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În baza art. 4 şi 5 alin. 1 lit. a) şi alin.2 din OG 39/2015 privind cazierul fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia dispozitivului acesteia se va transmite la AJFP Olt. În baza art. 398 din C.p.p. şi art. 274 alin. 1 din C.p.p. obligă pe inculpatul Miu?escu Ionu? la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 3000 lei din cursul urmăririi penale, iar suma de 1000 lei cheltuieli judiciare din cursul judecăţii. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.11.2020.
Hotarare 149/2020 din 02.11.2020admite cererea de judecare in procedură simplificată. În baza art. 391 alin.1 C.p.p. stabile?te termen pentru deliberare si pronun?are la data de 02.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2020Admite cererea de amânare formulată de avocat ales si acordă termen la data de 26.10.2020 ora 9:30. În baza art. 5 alin. 1 lit. a din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR, avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Olt suma de 250 lei, reprezentând onorariu par?ial, avocat desemnat din oficiu, Ristea Cristian Răzvan, conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie nr. 1289/2020.
Incheiere de sedinta din 05.10.2020admite cererea de amânare formulată de inculpat pentru angajare apărător, acordă termen la data de 05.10.2020 ora 9:30.
Incheiere de sedinta din 14.09.2020