D******* R***** C*********
InculpatÎn baza art.396 al.1,2 C.pr.pen, condamnă pe inculpatul Dulcianu Răzvan-Constantin, la pedeapsa de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.336 al.1 Cod penal cu aplicarea art.396 al.10 C.pr.pen. (faptă săvârşită la data de 11.02.2018). În temeiul art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Fixează termen de supraveghere 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b C.pen. obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei com. Scheia, ...., sau al Bisericii din loc. Poiana Scheii, .., instituţia urmând a fi aleasă de consilierul de probaţiune, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art.94 alin.3 Cod penal, Serviciul de Probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. 2 lit.b, al.3 Cod penal. Potrivit art.404 alin.2 Cod procedură penală şi art.91 alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art.96 Cod penal, în sensul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Conform art.272 alin.1 şi art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Dulcianu Răzvan-Constantin la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.03.2021.
Hotarare 324/2021 din 31.03.2021amână pronuntarea la 31.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2021În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 17 Martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2021din eroare