C**** H****
PetentM********* O****** P****** L***** O*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul C**** H**** în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL ORADEA - POLIŢIA LOCALĂ ORADEA. Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie seria PLO nr. 0113636/28.05.2020, în sensul următor: Înlătură din conţinutul constitutiv al contravenţiei reţinute în sarcina petentului actele materiale reprezentate de următoarele lucrări efectuate fără autorizaţie: desfiinţare perete dintre hol şi bucătărie, desfiinţare perete dintre cămară şi bucătărie, desfiinţare perete dintre hol şi cameră, desfiinţare ghenă de aerisire din baie. Menţine sancţiunea principală a amenzii aplicate petentului. Înlătură, în consecinţă, sancţiunea complementară constând în intrarea în legalitate conform Legii nr. 50/1991 strict în ceea ce priveşte lucrările anterior enumerate. Menţine, în rest, sancţiunea complementară în ceea ce priveşte celelalte lucrări reţinute în cuprinsul procesului-verbal. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.04.2021.
Hotarare 2107/2021 din 15.04.2021amână pronunţarea la data de 15.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2021amână pronunţarea în cauză pentru data de 1 aprilie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021amână pronunţarea în cauză la data de 18.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2021pt. audiere martor
Incheiere de sedinta din 07.12.2020Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probaţiunii şi fixează termen de judecată la data de 07.12.2020, ora 10:30, sala 9, complet C19 civil
Incheiere de sedinta din 15.10.2020amână pronunţarea în cauză la data de 15.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2020