A***** H*********
InculpatCondamnă pe inculpatul A.H. , la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C.p., în condiţiile art. 396 alin. 10 C.p.p. In baza art. 55 lit. a C.p., interzice inculpatului pe o perioadă de 1 an exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p. cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 9 luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p., respectiv: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. In baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului A.H. pe durata termenului de supraveghere obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul A.H. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei Albota sau al Consiliului Local Albota. În baza art. 583 C.p.p. şi art. 96 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În baza art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2020.
Hotarare 1407/2020 din 26.11.2020In baza art. 391 alin. 2 C.p.p. amana pronuntarea la data de 26.11.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronuntata in sedinta publică, azi, 12.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2020In baza art. 391 alin. 1 C.p.p. ramane in pronuntare la data de 12.11.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2020