K***** I***** P********* I********** R* S*
ReclamantM**** C* V*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 332,88 lei, reprezentând contravaloare servicii telecomunicaţii. Respinge capătul de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 103,19 lei, calculate până la data cesionării creanţei, precum şi plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5%/zi, calculate de la data cesiunii până la data plăţii integrale a debitului, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 574,49 lei, cu titlu de despăgubire pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiat. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.09.2021.
Hotarare 2556/2021 din 21.09.2021