P****** A**************
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 10 C. pr. pen condamnă pe inculpatul Păsconi Aristică Ovidiu, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe". În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. Stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. , impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara În baza art. 93 alin. (3) C. pen.,pe parcursul termenului de supraveghere, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Haţeg, judeţ Hunedoara , o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen. şi art. 96 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare/al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse/neîndeplinirii obligaţiilor civile. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei aferente fazei de urmărire penală, 100 aferente fazei camerei preliminare si 600 lei aferente fazei judecăţii. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2020.
Hotarare 45/2020 din 23.09.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 23.09.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 septembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2020