Dosar 7967/202/2018* din 23.01.2020

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7967/202/2018*
Data dosar:
23.01.2020
Instanta:
Judecătoria Călărași
Departament:
.
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.02.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 11
  • Soluţionare

    În baza art.396 alin. 1 şi 2 C. procedură penală raportat la art. 64 lit.i din OUG nr. 23/2008 cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală, condamnă pe inculpatul T***** B*** la o pedeapsă de 1200 lei amendă penală (corespunzătoare unui număr de 120 zile amendă a câte 10 lei /zi) şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial- faptă prev. şi ped. de art. 64 lit i din OUG 23/2008. În baza art.396 alin.1 şi 2 C. procedură penală raportat la art. 64 lit.k din OUG nr. 23/2008 cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală, condamnă pe inculpatul T***** B*** la o pedeapsă de 1200 lei amendă penală (corespunzătoare unui număr de 120 zile amendă a câte 10 lei /zi) şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, faptă prev. şi ped. de art. 64 lit k din OUG 23/2008. În baza art. 396 alin.1 şi 2 C procedură penală raportat la art. 228 alin.1-229 alin1 lit.b C pen, cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală, condamnă pe pe inculpatul T***** B*** la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C procedură penală raportat la art. 206 C pen , cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală, condamnă pe pe inculpatul T***** B*** la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. În baza art. 38 alin 1 şi 2 C p rap. la art. 39 alin.1 lit.e C p aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare , la care se adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoare aplicată prin prezenta, respectiv 2 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa amenzii cea mai grea de 1200 lei, la care se adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu amenda aplicată prin prezenta, respectiv 400 lei, rezultând o pedeapsă cu amenda de 1600 lei. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, pe lângă pedepsele rezultante se aplică pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 72 C pen dispune computarea perioadei reţinerii inculpatului T***** B***. Conform art. 91 C Penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei conform art. 92 alin. 1 şi 2 C penal. În baza art. 93 al. 1 CP inculpatul va respecta pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile comunitare. În baza art .93 al .3 C. penal inculpatul va presta pe parcursul termenului de supraveghere muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei com Independenţa. Conform art. 404 alin.2 C. procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse. În baza art.396 alin. 1 şi 2 C. procedură penală raportat la art. 64 lit.i din OUG nr. 23/2008 cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală, condamnă pe inculpatul MARIN IONU? la o pedeapsă de 1200 lei amendă penală (corespunzătoare unui număr de 120 zile amendă a câte 10 lei /zi) şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial- faptă prev. şi ped. de art. 64 lit i din OUG 23/2008. În baza art.396 alin.1 şi 2 C. procedură penală raportat la art. 64 lit.k din OUG nr. 23/2008 cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală, condamnă pe inculpatul MARIN IONU?, la o pedeapsă de 1200 lei amendă penală (corespunzătoare unui număr de 120 zile amendă a câte 10 lei /zi) şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, faptă prev. şi ped. de art. 64 lit k din OUG 23/2008. În baza art. 396 alin.1 şi 2 C procedură penală raportat la art. 228 alin.1-229 alin1 lit.b C pen, cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală, condamnă pe pe inculpatul MARIN IONU? la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C procedură penală raportat la art. 206 C pen, condamnă pe pe MARIN IONU? la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. În baza art. 38 alin1 şi 2 C p rap. la art. 39 alin.1 lit.e C p aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare , la care se adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoare aplicată prin prezenta, respectiv 3 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 9 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa amenzii cea mai grea de 1200 lei, la care se adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu amenda aplicată prin prezenta, respectiv 400 lei, rezultând o pedeapsă cu amenda de 1600 lei. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, pe lângă pedepsele rezltante se aplică pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 72 C pen dispune computarea perioadei reţinerii inculpatului Marin Ionuţ. Conform art. 91 C Penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei conform art. 92 alin. 1 şi 2 C penal. În baza art. 93 al. 1 CP inculpatul va respecta pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile comunitare. În baza art .93 al .3 C. penal inculpatul va presta pe parcursul termenului de supraveghere muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei com Independenţa. Conform art. 404 alin.2 C. procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse. Admite acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă SC PISCICOLA PRODCOM SRL RASA, şi obligă inculpaţii în solidar la plata către PISCICOLA PRODCOM SRL RASA a sumei de 800 lei cu titlu de daune materiale. Respinge acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă B**** P**** ca neîntemeiată. În baza art. 112 alin.1 lit. f dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri: - una buc. setcă monofilament cu lungimea de 100 metri, ochi plasă 100 mm, sfoară albastru cu verde; - una buc. setcă monofilament cu lungimea de 100 metri, ochi plasă 90 mm, sfoară verde; - una buc. setcă monofilament cu lungimea de 200 metri, ochi plasă 80 mm, sfoară albastră; - una buc. setcă monofilament cu lungimea de 100 metri, ochi plasă 45 mm, sfoară albastră; - una buc. setcă monofilament cu lungimea de 200 metri, ochi plasă 100 mm, sfoară albastă; Găsite la locuinţa inculpatului T***** B*** şi - una buc. setcă monofilament cu lungimea de 100 metri, lăţime 1 metri, ochi plasă 40 mm; - una buc. setcă monofilament cu lungimea de 100 metri, lăţime 2 metri, ochi plasă 40 mm; - năvod pescăresc cu lungimea de 150 metri, lăţime 2 metri, ochi plasă 40 mm, confecţionat din aţă; - una buc. setcă monofilament ale cărei dimensiuni nu au putut fi stabilite, încurcată; - una buc. setcă monofilament ale cărei dimensiuni nu au putut fi stabilite, încurcată cu o ?ajma (prostovol); - una buc. setcă monofilament ale cărei dimensiuni nu au putut fi stabilite, încurcată; Găsite la locuinţa inculpatului Marin Ionuţ: În conformitate cu prevederile art. 328 din C.p.p., rap. la art. 112 alin.1 lit.c din C.p. dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri: - barcă pneumatică marca KOLIBRI, prevăzută cu două vâsle, având inscripţionată seria 6326J5/11, având semnalmente asemănătoare celei utilizate la comiterea infracţiunilor, găsită la locuinţa inculpatului T***** B***,toate aflate în Camera de Corpuri delicte a IPJ Călăraşi conform dovezii nr. CL -281228/29.08.2018. În baza art.274 alin.1 C. procedură penală obligă pe fiecare inculpat în parte la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat ( cheltuieli în care sunt incluse şi cele prevăzute în rechizitoriu). Cu drept la apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.02.2021.

    Hotarare 74/2021 din 24.02.2021
  • Sedinta din data de 10.02.2021 la ora 13:00

    Complet: Complet 11
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la 24.02.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 09:00

    Complet: Complet 11
  • Amână cauza

    pentru administrare probe amana judecarea cauzei la 10.02.2021, ora 13,00

    Incheiere de sedinta din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 15.07.2020 la ora 12:30

    Complet: Complet 11
  • Amână cauza

    pentru administrare probatoriu amana cauza la 11.11.2020, ora 9,00

    Incheiere de sedinta din 15.07.2020
  • Sedinta din data de 06.05.2020 la ora 09:00

    Complet: Complet 11
  • Amână cauza

    suspendat de drept în baza art.43 alin.2 din Decretul Pre?edintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă

  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 09:00

    Complet: Complet 11
  • Amână cauza

    Pentru administrare probe

    Incheiere de sedinta din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 03.02.2020 la ora 08:30

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Repartizare aleatorie

    Incheiere de sedinta din 03.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD