C******* G*******
ReclamantS* I*** A**** G***** S** - P*** R*********** L****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul C******* G******* în contradictoriu cu pârâta SC IULI ANDRE GLOBAL SRL, prin reprezentant legal Smuc Luminiţa, în calitate de administrator. Respinge capătul de cerere prin care se solicită anularea Deciziei nr. 3 din 16.12.2019 de încetare a contractului de muncă al reclamantului. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2288 lei reprezentând o despăgubire egală cu salariile neîncasate de reclamant şi suma de 2073 euro reprezentând contravaloare diurnă. Respinge în rest celelalte pretenţii. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.07.2020.
Hotarare 549/2020 din 20.07.2020Amână pronunţarea la data de 20 iulie 2020, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2020Amână pronunţarea la 07.07.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020Respinge cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, formulată de SC IULI ANDRE GLOBAL SRL reprezentată de Smuc Luminiţa, în calitate de administrator. Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.06.2020.
Incheiere de sedinta secreta 264/2020 din 18.06.2020Amână pronunţarea la data de 18.06.2020, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2020faţă de cererea de ajutor public judiciar formulată în cauză de către societatea pârâtă, prin apărător
Incheiere de sedinta din 26.05.2020Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată din data de 2 aprilie 2020 la data de 26 mai 2020, pentru când vor fi citate părţile. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta secreta din 13.03.2020faţă de cererea reconvenţională formulată în cauză
Incheiere de sedinta din 18.02.2020