C****** V*****
InculpatS************ D******
InculpatÎn temeiul art. 362 al. 2 rap. la art. 208 al. 1-3 şi la art. 207 al. 5 Cod de Procedură Penală, cu aplicarea art. 242 al. 2 Cod Procedură Penală verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii C.V. şi S.D. ambii aflaţi în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, apreciază că temeiurile ce au stat la baza luării, prelungirii şi menţinerii arestării preventive a celor doi inculpaţi nu mai subzistă şi dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.V. şi S.D., cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, astfel cum este aceasta reglementată de dispoziţiile art. 218, 220 şi 221 Cod de Procedură Penală, pe o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei, urmând ca măsura preventivă a arestului la domiciliu să fie în continuare verificată în condiţiile art. 208 al. 4 Cod de Procedură Penală. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală constată că inculpaţii C.V. şi S.D., locuiesc în, şi impune inculpaţilor obligaţia de a nu părăsi imobilul situat la adresa de mai sus, fără permisiunea organelor judiciare pe rolul cărora se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpaţii au următoarele obligaţii: a. Să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi; b. să nu comunice cu persoana vătămată C.M. , şi cu martorii, N.V., G.V, şi S.V. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune comunicarea câte unei copii de pe prezenta cu IPJ Cluj – Biroul Supravegheri Judiciare, instituţie desemnată cu supravegherea inculpaţilor C.V. şi S.D., serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, organelor competente să elibereze paşapoarte şi organelor de frontieră. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la de la comunicare cu inculpaţii şi cu reprezentanta Parchetului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2020, în lipsa participanţilor.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata64/2020 din 22.06.2020