Dosar 800/117/2020/a7 din 19.10.2020

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 800/117/2020/a7
Data dosar:
19.10.2020
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.10.2020 la ora 11:00

    Complet: Complet VIII F NCP
  • Alte soluţii

    În temeiul art. 362 rap. la art. 208 al. 2-4 Cod de Procedură Penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii C.V. şi S.D., ambii aflaţi în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, întrucât subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul luării, al prelungirii şi al menţinerii măsurii preventive a arestării, şi, în consecinţă, menţine măsura preventivă a arestării luată faţă de cei doi inculpaţi, respingând implicit cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulate de către inculpaţi. În baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpaţii şi cu reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 octombrie 2020, în lipsa participanţilor.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata106/2020 din 19.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD