M**** A***** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 194/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 194/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, privind pe inculpatul MADAR ANDREI-MIRCEA, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.(1) din Cod Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MADAR ANDREI-MIRCEA.
Incheierefinalacamerapreliminara258/2020 din 16.10.2020