S* G***** V***** S*
ReclamantP******* R****** M*** P*** F****** V*****
PârâtAdmite cererea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 718,63 lei, reprezentând penalităţi de întârziere la plata chiriei aferente intervalului noiembrie 2014 – noiembrie 2016, conform contractului de închiriere nr. 923 din 2001 încheiat între părţi, cu actele adiţionale ulterioare. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vaslui sub sancţiunea nulităţii. Prezenta hotărâre este executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27.05.2021.
Hotararecameraconsiliu331/2021 din 27.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 27.05.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 13.05.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.04.2021termen acordat pentru lipsă de procedură cu pârâtul
Incheiere de sedinta din 30.03.2021Acordă termen în vederea refacerii procedurii de citare cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 16.02.2021