Ş*** I****
InculpatC**** F*****
InculpatM**** G************
InculpatG******* I****
InculpatM**** I****
InculpatAdmite cererea formulată de domnul avocat Cotitu Costel şi în baza art. 278 C.pr.p. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate prin omisiune în dispozitivul SP nr.107/28.10.2020 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr.809/116/2020, cu privire la omisiunea acordării onorariului acestui avocat în sensul că onorariul apărător oficiu – Cotitu Costel - în cuantum de 1253 lei pentru inculpatul G******* I****, în faza de judecată, se va avansa din fondurile MJ. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.10.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.10.20201. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin.2 lit. b C.p., art.375 C.pr.p. şi art.396 alin.10 C.pr.p. condamnă pe inculpatul Ş*** I**** la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. În baza art. 91 C.p. dispune cu privire la inculpatul Ş*** I**** suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În baza art. 93 alin. (1) C.p. obligă pe inculpatul Ş*** I**** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin. (2) lit. b C. p. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Ş*** I**** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Călăraşi pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare., afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 91 alin. (4) C. p. atrage atenţia inculpatului Ş*** I**** asupra dispoziţiilor art. 96 C. p. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.p deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Ş*** I**** durata prevenţiei de la 05.06.2020 la 21.07.2020 ( prin Încheierea din 21.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr.742/116/2020 s-a dispus punerea în libertate ca urmare a înlocuirii arestării preventive cu controlul judiciar). În baza art. 399 alin. 1 C.pr.p. menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ş*** I**** prin Încheierea din 21.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr.742/116/2020. Face aplicarea art. 7 din Legea nr.76/2008 cu privire la inculpatul Ş*** I****. 2. În baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. (2 acte materiale), art. 75 alin.2 lit.b C.p., art.375 C.pr.p. şi art.396 alin. 10 C.pr.p. condamnă pe inculpatul M**** G************, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. În baza art. 65 alin.1 raportat la art. 66 alin.1 lit. a şi b C.p. interzice inculpatului M**** G************ exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea pedepsei principale În baza art. 399 alin.1 C.pr.p menţine starea de arest a inculpatului M**** G************ Petrescu, iar în baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 10.06.2020 la zi. Face aplicarea art. 7 din Legea nr.76/2008 cu privire la inculpatul M**** G************. 3. În baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. (4 acte materiale), art.375 C.pr.p. şi art.396 alin.10 C.pr.p. condamnă pe inculpatul C**** F*****, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. În baza art. 16 alin.1 din Legea nr.194/2011 cu aplicarea art.375 C.pr.p. şi art.396 alin. 10 C.pr.p. condamnă pe inculpatul C**** F***** la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 38 alin. 1- 39 alin.1 lit.b si art 45 alin.1 C.p. inculpatul C**** F***** va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani inchisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 luni, avand de executat in total 4 ani si 4 luni inchisoare si interzicerea pe 2 ani a exercitarii drepturilor prev. de art 66 alin. 1 lit. a şi b C.p În baza art. 65 alin.1 raportat la art. 66 alin.1 lit. a şi b C.p. interzice inculpatului C**** F***** exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea pedepsei principale În baza art. 399 alin.1 C.pr.p menţine starea de arest a inculpatului C**** F*****, iar în baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 05.06.2020 la zi. Face aplicarea art. 7 din Legea nr.76/2008 cu privire la inculpatul C**** F*****. 4. Respinge cererea formulată de inculpatul G******* I****, prin apărător, de achitare în temeiul art. 16 alin.1 lit. a sau c C.pr.p. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. În baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. (2 acte materiale), condamnă pe inculpatul G******* I****,la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. În baza art. 65 alin.1 raportat la art. 66 alin.1 lit. a şi b C.p. interzice inculpatului Gherghe Ionuţ exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea pedepsei principale Face aplicarea art. 7 din Legea nr.76/2008 cu privire la inculpatul G******* I****. 5. Admite cererea formulată de inculpatul M**** I****, prin apărător, de achitare în temeiul art. 16 alin.1 lit. c C.pr.p. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 În baza art.4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 condamnă pe inculpatul M**** I****, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 91 C.p. dispune cu privire la inculpatul M**** I**** suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În baza art. 93 alin. (1) C.p. obligă pe inculpatul M**** I**** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin. (2) lit. b C. p. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul M**** I**** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Călăraşi pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare., afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 91 alin. (4) C. p. atrage atenţia inculpatului M**** I**** asupra dispoziţiilor art. 96 C. p. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.p. menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul M**** I**** prin Ordonanţa nr. 84D/P2019 din 05.06.2020 a DIICOT-Biroul teritorial Călăraşi. Face aplicarea art. 7 din Legea nr.76/2008 cu privire la inculpatul M**** I****. În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea cantităţilor de : - 13,56 gr. cannabis, 5,25 gr. cannabis,12 comprimate metadonă şi 4,74 gr. Alpha PHP depuse în camera de corpuri delicte a IGPR, conform dovezii seria DCJSEO nr. 522680/10.07.2020, rămase după efectuarea analizelor de laborator, provenite de la inculpatul C**** F*****, - 0,27 gr. cocaină depusă în camera de corpuri delicte a IGPR, conform dovezii seria DCJSEO nr. 522483/04.06.2020, rămase după efectuarea analizelor de laborator, provenite de la inculpatul C**** F*****, - 0,25 gr. cocaină depusă în camera de corpuri delicte a IGPR, conform dovezii seria DCJSEO nr. 522051/11.03.2020, rămase după efectuarea analizelor de laborator, provenite de la inculpatul G******* I****, - 1,23 gr. cannabis şi un comprimat MDMA depuse în camera de corpuri delicte a IGPR, conform dovezii seria DCJSEO nr. 522417/27.05.2020, rămase după efectuarea analizelor de laborator, provenite de la inculpatul G******* I****, - 0,76 gr. cannabis şi 3 comprimate MDMA depuse în camera de corpuri delicte a IGPR, conform dovezii seria DCJSEO nr. 522416/27.05.2020, rămase după efectuarea analizelor de laborator, provenite de la inculpatul M**** G************. În baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 dispune distrugerea drogurilor ridicate în vederea confiscării, conform art. 574 lit. d C.pr.p., cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 112 alin.1 lit. e C.p. dispune confiscarea specială a următoarelor sume: - a sumei de 1200 lei, sumă dobândită de către inculpatul G******* I**** de la investigatorul sub acoperire, cu ocazia cumpărărilor autorizate, - a sumei de 800 lei, sumă dobândită de către inculpatul C**** F***** de la colaboratorul sub acoperire, cu ocazia cumpărărilor autorizate, - a sumei de 700 lei, sumă dobândită de către inculpatul M**** G************ de la investigatorul sub acoperire, cu ocazia cumpărărilor autorizate, - a sumei de 120 lei, sumă dobândită de către inculpatul Ş*** I**** de la colaboratul sub acoperire, cu ocazia cumpărărilor autorizate. În baza art. 1121 alin.1 lit. a C.p. dispune confiscarea extinsă a sumei de 787 lei {(300 euro+135 lei) -800 lei} sumă ridicată de la inculpatul C**** F***** în vederea confiscării extinse. Menţine măsura sechestrului asigurător dispusă de DIICOT-Biroul teritorial Călăraşi prin Ordonanţa nr.84D/P/2019 din 09.06.2020 asupra sumelor de 300 euro şi 135 lei, ridicate de la inculpatul C**** F***** cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 05.06.2020 de la locuinţa inculpatului, aceste sume fiind depuse pe numele inculpatului C**** F***** la dispoziţia instanţei, la Unicredit Bank, conform recipiselor din data de 15.06.2020, aflate la filele 124-125 vol. V u.p. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.p. obligă pe inculpatul Ş*** I**** către stat la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 780 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.p. obligă pe inculpatul C**** F***** către stat la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 4310,88 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.p. obligă pe inculpatul G******* I**** către stat la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 1500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.p. obligă pe inculpatul Maxim Giani Florian către stat la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 1500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.p. obligă pe inculpatul M**** I**** către stat la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 780 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28.10.2020.
Hotarare 107/2020 din 28.10.2020amana pronun?area in vederea deliberării la data de 28.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2020amana pronuntarea in vederea deliberării la data de 27.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2020amana pronuntarea in vederea depunerii de concluzii scrise, la data de 20.10.2010
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2020Respinge cererea formulată de inculpatul Gheorghe Ionu?, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii săvârşite din art.2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 C.P. în art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 06.10.2020. Termen fond: 13.10.2020.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020pt. administrare probe, termen 6.10.2020 ora 10,00
Incheiere de sedinta din 24.09.2020