Dosar 8100/314/2020 din 30.09.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8100/314/2020
Data dosar:
30.09.2020
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2021 la ora 11:00

    Complet: C9
  • Ia act de renunţare la judecată

    În temeiul art. 406 Cod procedură civilă, ia act de renunţarea reclamantei la judecarea cauzei civile având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta Casa de Asigurări Suceava în contradictoriu cu pârâtul CMI ORL Dr. Gingu Adriana Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 11.11.2021.

    Hotarare 4554/2021 din 11.11.2021
  • Sedinta din data de 10.09.2021 la ora 11:00

    Complet: C7
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 18 din 09.09.2021 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava, prin care s-a aprobat redistribuirea ciclică a dosarelor înregistrate pe rolul completului C7, CU7 ?i C Urg 7, ca urmare a desfiinţării completului sus-menţionat, DISPUNE: Amână judecarea cauzei ?i acordă termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, ora 11, complet C.9, sala 104, pentru când se vor cita păr?ile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.09.2021.

    Incheiere de sedinta din 10.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD