R*** D*****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale. În temeiul art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale din considerentele şi din dispozitivul sentinţei penale nr. 423/09.08.2021, pronunţată în dosarul penal nr. 8131/118/2020 al Tribunalului Constanţa, în sensul că: 1) în considerentele hotărârii şi la punctul III. din dispozitivul acesteia se va menţiona că pedeapsa închisorii rezultante aplicate inculpatului R*** D*****, prin contopirea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia în prezenta cauză este de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni (prin aplicarea pedepsei închisorii de 2 ani şi 6 luni, la care s-a adăugat un spor de un 4 luni, reprezentând o treime din durata celeilalte pedepse), în loc de 3 (trei) ani, după cum în mod greşit s-a menţionat; 2) în considerentele hotărârii şi la punctul IV.1.C. din dispozitivul acesteia se va menţiona că în final, R*** D***** va executa pedeapsa rezultantă totală de 3 (trei) ani şi 10 (zece) luni, prin privare de libertate, potrivit art. 60 din Codul penal (stabilită prin adăugarea pedepssei închisorii de 1 an, stabilită prin sentin?a penală nr. 36/25.01.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucure?ti la pedeapsa închisorii rezultante de 2 ani şi 10 luni, stabilită în prezenta cauză), în loc de 4 (patru) ani, după cum în mod greşit s-a menţionat Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, la data de 18.08.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.08.2021I.1. În temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, îl condamnă pe inculpatul R*** D*****, la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept, faptă prevăzută de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 44 alin. 1 din Codul penal. I.2. În temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. 1 din Codul penal, îi aplică inculpatului R*** D***** pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca fiind executată. I.3. În temeiul dispoziţiilor, raportat la art. 65 alin. 1 din Codul penal, îi aplică inculpatului R*** D***** pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. II. În temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, îl condamnă pe inculpatul R*** D***** (cu datele de identificare menţionate la punctul I.1), la pedeapsa închisorii de 1 (un) an, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 44 alin. 1 din Codul penal. III. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b) din Codul penal, contopeşte pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului R*** D***** prin hotărârea de faţă şi îi aplică acestuia pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, la care adăugă un spor de un 4 (patru) luni, reprezentând o treime din durata celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii rezultante de 3 (trei) ani. IV.1. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 din vechiul Cod penal: A. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de 1 (un) an, stabilită prin sentin?a penală nr. 36/25.01.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucure?ti; B. dispune executarea în întregime a pedepsei închisorii de 1 (un) an, stabilită prin sentin?a penală nr. 36/25.01.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucure?ti; C. adaugă pedeapsa închisorii de 1 (un) an, stabilită prin sentin?a penală nr. 36/25.01.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucure?ti la pedeapsa închisorii rezultante de 3 (trei) ani, stabilită prin prezenta hotărâre, astfel că, în final, R*** D***** va executa pedeapsa rezultantă totală de 4 (patru) ani, prin privare de libertate, potrivit art. 60 din Codul penal. IV.2. În temeiul art. 45 alin. 1 din Cod penal, îi aplică inculpatului R*** D*****, pe lângă pedeapsa principală rezultantă totală, pedeapsa complementară stabilită la punctul I.2 din prezenta hotărâre şi pedeapsa accesorie stabilită la punctul I.3 din prezenta hotărâre. V. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f) din Cod penal şi art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială, în vederea distrugerii potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală, a cantită?ilor de droguri, ridicate de la R*** D***** şi rămase după finalizarea analizelor de laborator, astfel cum acestea au fost depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poli?ie Constanţa – Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative, cu dovada seria CT nr. 233628/10.06.2020, după cum urmează: - 0,3 grame de cannabis; - 3 (trei) comprimate care con?in ca substan?ă activă N-Methyl-3,4-methylenedioxyamphetamine (MDMA); - 0,2 grame pulbere care con?ine ca substan?ă activă N-Methyl-3,4-methylenedioxyamphetamine (MDMA). VI. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, îl obligă pe inculpatul R*** D***** la plata sumei de 1800 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale (800 de lei) şi judecăţii (1000 de lei). ? § Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 408 alin. 1 coroborat cu art. 410 alin. 1 din Codul de procedură penală; cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, conform art. 413 alin. 1 din Codul de procedură penală. § Pronunţată la data de 09.08.2021, prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei, conform art. 405 alin. 1 din codul de procedură penală.
Hotarare 423/2021 din 09.08.2021Potrivit dispoziţiilor art. 391 alin.1 din Codul de procedură penală, amână pronunţarea în cauză la data de 09.08.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2021Amână judecarea cauzei la data de 11.06.2021, ora 09.20, pentru a se solicita lămuriri Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 14.05.2021Faţă de lipsa inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 14.05.2021, ora 10.30.
Incheiere de sedinta din 16.04.2021