T****** C**** G*******
ReclamantS* E****** S* B********
PârâtB***** D****
IntervenientAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul T****** C**** G*******, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat B***** D****, şi în consecinţă: Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 8854 lei reprezentând debit, precum şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate începând cu data de 21.02.2020 şi până la achitarea integrală a acestui debit. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi aferente sumei de 3741,92 lei ce se vor calcula începând cu data de 23.12.2019 şi până la data de 20.02.2020. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1800 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 29.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 8446/2021 din 29.09.2021Amână pronunţarea la 29.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2021reclamantul să depună acte
Incheiere de sedinta din 12.05.2021pt. citare intervenient forţat
Incheiere de sedinta din 17.03.2021