S* T**** D*********** G**** A**** S**
CreditorA** C*** & C**** S** P*** A************ A***** E**** D*****
DebitorA***** E**** D*****
DebitorAdmite cererea. Ordonă debitorilor să plătească creditoarei, în solidar suma de 21803,89 lei, reprezentând contravaloare marfă şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data scadenţei facturii, 13.09.2018 şi până la achitarea integrală a debitului, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei. Obligă debitorii la plata către creditoare a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată. Cu cerere în anulare în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 03.06.2020.
Hotarare 1575/2020 din 03.06.2020Potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 25.03.2020PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 25.03.2020. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020