A******** R**** W***** M** L* A*** A** I********** I*****
PetentAdmite cererea formulată de petenta Asociaţia „REBEL WOLVES M.C.”, prin avocat Ion-Szakacs Ildikó, iar în consecinţă: Dispune înscrierea în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ce se găseşte la grefa Judecătoriei Miercurea Ciuc, la poziţia nr. 31/2010, a modificărilor intervenite în actul constitutiv şi statutul Asociaţiei „Rebel Wolves M.C.”, prin hotărârea Adunării Generale consemnată în procesul-verbal din data de 10.03.2020, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune comunicarea la data când prezenta încheiere rămâne definitivă, a acesteia, împreună cu procesul-verbal, statutul şi actul adiţional, pe seama Ministerului Justiţiei. Dispune comunicarea prezentei, la data rămânerii definitive, Administraţiei Finanţelor Publice Miercurea Ciuc. Dispune comunicarea prezentei încheieri împreună cu procesul –verbal al adunării generale şi actul constitutiv, statutul, Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.05.2020.
Hotararecameraconsiliu660/2020 din 28.05.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 28.05.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2020suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură
Incheiere suspendare din 19.03.2020