S* R** & R** S*
ReclamantR*** V*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta SC RCS&RDS SA în contradictoriu cu pârâta R*** V*******. Obligă pârâta să plătească reclamantei 664,54 lei, reprezentând debit, cu penalităti de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculată de la data scadentei fiecărei facturi si până la achitarea în întregime a sumei datorate, precum si suma de 579,84 lei, reprezentând contravaloarea clauzei penale si suma de 10 lei reprezentand contravaloarea echipamentelor de comunicaţii. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată, astăzi, 24 septembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7195/2020 din 24.09.2020Amână pronuntarea cauzei la data de 24.09.2020. Pronuntată în şedinta publică de la data de 09.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2020