B****** I**
InculpatÎn temeiul art. 346 alin.(1) Cod procedură penală rap. la art. 35, art. 41 alin.(1)-(3) Cod procedură penală; Constată că Judecătoria Medgidia este competentă funcţional, material şi teritorial să soluţioneze cauza cu care a fost învestită prin rechizitoriul nr. 2408/P/2020 din data de 20.11.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2408/P/2020 din data de 20.11.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia privind pe inculpatul B.I., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul Penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B.I.. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 28.01.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara42/2021 din 28.01.2021