I***** D*** F****** A* L* I* T*** R****** S*
ReclamantE** E******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Intrum Debt Finance AG (fostă Intrum Justitia Debt Finance AG), în contradictoriu cu pârâta E** E******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 353,25 lei reprezentând contravaloare servicii prestate şi neachitate şi suma de 32,30 lei reprezentând contravaloare penalităţi contractuale de întârziere şi 396,15 lei reprezentând taxa nereturnare echipament. Respinge capătul de cerere privind daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, în cuantum de 724,90 lei, ca neîntemeiat. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14 aprilie 2020
Hotarare 366/2020 din 14.04.2020Amână cauza având în vedere Ordinul nr.7 din 11.03.2020 emis de Pre?edintele Curţii de Apel Galaţi.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020