S* R** & R** S*
ReclamantM**** F***** N*******
PârâtAdmite în parte actiunea creditoarei S.C. RCS &RDS S.A. având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 580,66 reprezentând contravaloarea tarifelor promotionale prin aplicarea unei reduceri de 100% aferente tarifelor operaţionale pentru contractele cu perioada minimă de 24 luni de care a beneficiat abonatul, precum si la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate potrivit art. 3.6 din contract la debitul principal de 680,29 lei, de la scadenţă până la data plăţii efective de către debitor. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată, azi, 29.09.2020, prin punerea solutiei la dispoziţia părţii prin intermediul grefei instantei.
Hotarare 7389/2020 din 29.09.2020Amână pronunţarea la data de 29.09.2020. Pronunţată azi, 15.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.09.2020Amână pronunţarea la data de 15.09.2020 Pronunţată azi, 31.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.08.2020