C******* G******* M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 259/P/2019 din 07.04.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa prin care a fost trimis în judecată inculpatul C******* G******* M*****, în prezent de?inut în Penitenciar, pentru săvâr?irea unei infrac?iuni de nerespectare a hotărârilor judecătore?ti, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin 2 din Legea nr. 217/2003, şi a unei infrac?iuni de nerespectare a hotărârilor judecătore?ti, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin 2 din Legea nr. 217/2003 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. şi art. 41 alin. 1 C.p. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C******* G******* M*****, Prezenta încheiere se va comunica de îndată inculpatului şi procurorului conform art. 346 alin.1 C.p.p. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.07.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 13.07.2020