V***** V*****
ReclamantC*** T********** D* P***** I****
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea. Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie cuvenite reclamantului începând cu data de 17.10.2019 şi să emită decizie în acest sens cu luarea în considerare a perioadelor 17.11.1986-30.06.1995 şi 01.10.1998-30.03.2001 ca fiind lucrate în grupa a II a de muncă în procent de 100%, astfel cum este menţionat în adeverinţa nr.453/17.10.2017. Respinge în rest cererea. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei
Hotarare 3283/2020 din 12.11.2020Amână pronunţarea la data de 12.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2020pentru ca pârâta să depună la dosar dovada comunicării deciziei 171824/17.12.2019 către reclamant
Incheiere de sedinta din 24.09.2020