D******* J******** D* D****** Ş* P***** S*********** R***********
ReclamantS* A********** M******* S******* R***********
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, în contradictoriu cu pârâta S.C. Acoperişuri Metalice S.R.L. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 463 lei cu titlu de tarif utilizare zonă drum judeţean, pentru anul 2021, precum şi la plata majorărilor de întârziere, calculate conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală privind obligaţiile fiscale neachitate în termen, de la data de 31.03.2021 şi până la achitarea integrală a debitului. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 7.12.2021.
Hotarare 4991/2021 din 07.12.2021Amână pronunţarea la data de 7 decembrie 2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2021Amână pronunţarea la data de 23 noiembrie 2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2021Se va comunica pârâtei S.C. Acoperi?uri Metalice S.R.L. duplicatul precizărilor depuse cu men?iunea de a-?i preciza pozi?ia procesuală fa?ă de acestea. Amână judecarea cauzei la data de 9 noiembrie 2021, ora 11:00, sala 206, pentru când se va cita pârâta, reclamanta având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 07.09.2021