B**** F***** C*********
PetentI*** - B***** D* P****** A*
IntimatRespinge excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti invocată de petent ca neîntemeiată, raportat la locul săvârşirii pretinsei contravenţii, inserat în procesul-verbal de contravenţie aflat la dosarul cauzei, respectiv Autostrada A1, km 106, C2, judeţul Argeş. Emite adresă către intimat cu menţiunea că petentul a denunţat ca fals confirmarea de primire din data de 06.06.2019, de la fila nr. 32 din dosarul ataşat, şi se pune în vedere intimatului, sub sancţiunea amenzii judiciare, să depună la dosarul cauzei dovada comunicării procesului-verbal de contravenţie către petent, ce face obiectul prezentei cauze, declaraţia petentului dată de către acesta în data de 29.08.2019 la sediul poliţiei şi înscrisuri în baza cărora s-a stabilit că petentul avea calitatea de proprietar sau deţinător al autoturismului sau orice alte probe ce au stat la baza acestei constatări. Se comunică intimatului, prin adresă, şi o copie a notelor de şedinţă depuse de către petent la acest termen. Prorogă discutarea admisibilităţii şi utilităţii probei testimoniale şi discutarea denunţării ca fals a confirmării de primire din data de 06.06.2019, de la fila nr. 32 din dosarul ataşat, după ce intimatul va depune la dosar înscrisurile solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 13.08.2020, completul C5-7V, sala 4, ora 08:30, pentru când se citează petentul, intimatul având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 03 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 03.07.2020