C****** E****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1988/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la inculpatul C****** E****, trimis în judecată pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.336 alin.1 C.penal (faptă din data de 10.02.2019). Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C****** E****. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 09.07.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 09.07.2020