V** B****** W***** M******* D********* P******** A*** L* A******* R*****
ApelantG**** S*****
IntimatW***** M******* V** B******
ApelantO****** M****
IntimatO****** N*************
IntimatRespinge excepţia tardivităţii apelului invocată de intimata G**** S***** prin întâmpinare. Admite cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac a apelui formulată de pârâtul VAN BEURDEN WOLTER MARTINUS, dom. în şi procesual ales la Cabinet de Avocat Răzvan Gâlea . Admite apelul declarat de către pârâtul VAN BEURDEN WOLTER MARTINUS, dom. în , şi procesual ales la Cabinet de Avocat Răzvan Gâlea împotriva Sentinţei civile nr. 1130/2019 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosar nr. 843/298/2019. Anulează sentinţa civilă atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, Judecătoria Sebeş. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de recurs care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în data de 08.07.2021, în condiţiile prevederilor art. 396, alin 2, Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 422/2021 din 08.07.2021amânat pronun?area la data de 8.07.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2021amânat pronuntarea la data de 24.06.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2021amânat pronuntarea la data de 10.06.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2021amânat cauza la data 27.05.2021 admis cererea de amânare formulată de mandatarul apelantei
Incheiere de sedinta din 15.04.2021amânat cauza la data de 15.04.2021 pentru a da posibilitatea mandatarului intimatei să studieze înscrisurile comunicate la termenul de astăzi
Incheiere de sedinta din 04.03.2021amânat cauza la data de 04.03.2021 pentru a da posibilitatea mandatarului intimatului să studieze înscrisurile comunicate
Incheiere de sedinta din 21.01.2021repartizat ciclic la completul C 2 A NCPC