B**** M*****
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatRespinge contestaţia formulată de contestatorul B**** M***** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov prin reprezentat legal, împotriva Deciziei nr. 57691/16.01.2020 emisă de intimată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 18.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1239/2020 din 18.12.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea dispoziţiilor art. 396 Cod procedură civilă, în conformitate cu care va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 18.12.2020, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea dispoziţiilor art. 396 Cod procedură civilă, în conformitate cu care va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 04.12.2020, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2020Pentru ca intimata sa depuna la dosar inscrisurile solicitate decatre instanţă, amana cauza si acorda termen in data de 19.11.2020, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 24.09.2020