D******* S******* V********* S* P***** S******** A********** A****
CreditorP** C***** S******
DebitorAdmite în parte cererea privind emiterea ordonanţei de plată. Ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 310,55 lei reprezentând debit principal restant, la care se adaugă suma de 1.153,15 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge ca neîntemeiată cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată. Executorie. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, cerere ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 07.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5078/2020 din 07.10.2020Încuviinţează pentru creditoare proba cu înscrisuri. Constată că debitoarea nu a depus întâmpinare, fiind astfel decăzută din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Pune în vedere creditoarei, sub sancţiunea suspendării cauzei, să depună: - contractul încheiat cu debitoarea, invocat în cerere; - facturile indicate în cererea de chemare în judecată care atestă debitul principal solicitat prin cerere şi dovada comunicării acestora către debitoare; - facturile indicate în cererea de chemare în judecată care atestă penalităţile contractuale solicitate prin cerere şi dovada comunicării acestora către debitoare; - extras ORC actualizat pentru debitoare. Acordă termen la data de 07.10.2020, completul C3-6, ora 08,30, sala 4, pentru când se citează debitoarea, creditoarea având termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 August 2020.
Incheiere de sedinta din 27.08.2020