G******* ( D********* ) V*******
ReclamantU******* A************ T********** P****** P*** P*****
PârâtG******* M****
IntervenientZ**** G***
IntervenientÎndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul de judecată anterior cu privire la calitatea intervenientului G******* M****, acesta având calitatea de intervenient şi nu de posibil intervenient cum din eroare s-a menţionat. Reţine că se solicită în continuare administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie pentru identificarea şi evaluarea bunului imobil în litigiu. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiză specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare. Desemnează expert tehnic judiciar, prin tragere la sorţi, pe domnul Micuda Ion Dan. Stabile?te drept obiective al expertizei: identificarea şi evaluarea bunului imobil în litigiu, care se vor înainta expertului. Stabileşte un onorariu de expertiză provizoriu în sumă de 1000 lei în sarcina reclamantei, urmând a fi făcută dovada plăţii acestuia, în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expert pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată fixat în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, raportul de expertiză încuviinţat în cauză, precum şi către Biroul Local pentru Expertize Tehnice Judiciare şi Contabile, pentru a se comunica numirea în cauză a expertului Micuda Ion Dan, în specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare, condiţionat de depunerea la dosar a dovezii achitării onorariului provizoriu de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 30.01.2023 , ora 08:30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Noiembrie 2022
Incheiere de sedinta din 07.11.2022Respinge cererea apărătorului posibilului intervenient G******* M**** de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Atrage atenţia apărătorului posibilului intervenient G******* M**** faptul că drepturile procesuale se exercită cu bună credinţă, în caz contrar putând fi sancţionat. Reţine că reclamanta renunţă la audierea martorului Ciotea Ioana, care se află plecat în Anglia. Citarea martorului Scotocea Constantin Laurenţiu pentru următorul termen de judecată cu mandat de aducere, cu menţiunea de a fi adus cu însoţitor. Efectuarea de verificări în baza de date DEPABD pentru a se afla adresa de domiciliu a martorului Scotocea Constantin Laurenţiu. În situaţia imposibilităţii aflării domiciliului martorului Scotocea Constantin Laurenţiu având în vedere lipsa cnp-ului acestuia, va reveni asupra citării respectivului martor cu mandat de aducere cu însoţitor. Amână judecarea cauzei la data de 07.11.2022, ora 12:00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2022
Incheiere de sedinta din 12.09.2022Reţine în sarcina intervenientului G******* M**** obligaţia de a face dovada faptului că martorul Scotocea Constantin Laurenţiu este vecin cu reclamanta, sub sancţiunea amendării. Administrează concomitent proba testimonială. Pune în vedere martorului Dorobanţu Gherghe să se prezinte şi la următorul termen de judecată în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 12.09.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2022
Incheiere de sedinta din 20.06.2022Admite în principiu cererea de intervenţie formulată de numitul G******* M****. Reţine calitatea de intervenient a numitului G******* M****. Comunicarea intervenientului G******* M**** a tuturor actelor de procedură ce se vor efectua în cauză. Prorogă discutarea cererii reclamantei de înlocuire a martorului Dorobanţu Gheorghe cu martorul Ciotea Vasile. Reţine motivul imposibilităţii de prezentare a martorului Dorobanţu Gheorghe. Reţine în sarcina reclamantei obligaţia de a face dovada imposibilităţii de prezentare a martorului Dorobanţu Gheorghe. Încuviinţează pentru posibilul intervenient G******* M**** proba cu înscrisuri. Administrarea probei cu înscrisuri la termenul viitor. Pune în vedere posibilului intervenient G******* M**** să depună toate înscrisurile de care înţelege să se folosească. Reţine că se propune şi administrarea probei cu expertiză în specialitatea topografie. Prorogă discutarea probei cu expertiză în specialitatea topografie după administrarea probei testimoniale. Reţine că părţile vor prezenta martorii necitaţi la următorul termen de judecată în vederea audierii. Reţine în sarcina intervenientului G******* M**** obligaţia de a individualiza cu listă martorul propus pentru audiere sau să îl prezinte necitat la următorul termen de judecată în vedere audierii. Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2022
Incheiere de sedinta din 11.04.2022Reţine că prezent fiind în sala de şedinţă şi identificat, numitul G******* M**** arată că îşi însuşeşte cererea de intervenţie depusă la dosar. Pune în vedere posibilului intervenient G******* M**** să precizeze în scris cererea de intervenţie depusă la dosar. Reţine imposibilitatea de prezentare a doamnei consilier juridic Stan Victoria şi a doamnei avocat Popescu Mihaela Simona. Reţine cererea reclamantei de înlocuirea martorului Dorobanţu Gheorghe cu numitul Ciotea Vasile din motive medicale. Prorogă discutarea cererii reclamantei de înlocuire a martorului Dorobanţu Gheorghe cu numitul Ciotea Vasile. Amână judecarea cauzei la data de 11.04.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2022
Incheiere de sedinta din 28.02.2022Pune în vedere apărătorului substituent al posibilului intervenient G******* M**** să depună la dosar, până la sfârşitul şedinţei de judecată, originalul împuternicirii avocaţiale a apărătorului titular Radu Alexandru. Aplica posibilului intervenient G******* M**** ............, amendă judiciară în cuantum de 300 lei. Reţine în sarcina posibilului intervenient G******* M**** obligaţia de a preciza dacă îşi însuşeşte cererea de intervenţie depusă la dosar de avocat Radu Alexandru. Audierea simultană a martorilor. Pune în vedere martorului Ciotea Iana să se prezinte şi la următorul termen de judecată în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 28.02.2022. Cu cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte măsura amenzii judiciare aplicate şi cu cale de atac odată cu fondul în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.01.2022Pune în vedere posibilului intervenient G******* M**** să precizeze dacă îşi însuşeşte cererea de intervenţie depusă la dosar de avocat Radu Alexandru fără împuternicire avocaţială, urmând ca ulterior însuşirii să reţină obligaţia de plată cu titlu de taxă judiciară de timbru în cuantum de 80 lei aferentă cererii de intervenţie, sub sancţiunea anulării acesteia. Pune în vedere martorului Ciotea Iana să se prezinte şi la următorul termen de judecată în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Noiembrie 2021
Incheiere de sedinta din 08.11.2021Încuviinţează cererea numitei Z**** G*** de acordare a unui termen pentru a-şi angaja apărător. Reţine în sarcina domnului avocat Radu Alexandru, semnatarul cererii de intervenţie voluntară depusă la dosar, obligaţia de a face dovada calităţii de reprezentant. Reţine în sarcina numitului G******* M**** obligaţia de a comunica dacă îşi însuşeşte cererea de intervenţie voluntară depusă la dosar, precum şi obligaţia de a timbra şi de a preciza respectiva cerere. Amână judecarea cauzei la data de 08.11.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2021
Incheiere de sedinta din 27.09.2021Califică excepţia inadmisibilităţii ca fiind o apărare de fond, urmând a fi analizată pe fondul cauzei. Uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, pentru reclamantă şi proba testimonială cu doi martori, numiţii Dorobanţu Gheorghe şi Ciotea Iana, limitând numărul martorilor propuşi pentru audiere la doi. Citează martorii Dorobanţu Gheorghe şi Ciotea Iana la adresele indicate în cuprinsul acţiunii introductive, fila 6 din dosar. Reţine că au fost depuse înscrisuri la prezentul termen de judecată. Prorogă discutarea probei cu expertiză după administrarea probei testimoniale şi a probei cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei la data de 27.09.2021, ora 12:00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2021.
Incheiere de sedinta din 10.05.2021Revine asupra discuţiei cu privire la competenţa şi durata estimată a procesului. Reţine că se solicită de către apărătorul reclamantei amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de către pârâtă la data de 22.03.2021, moment la care dosarul nu se mai afla în arhivă. Încuviinţează cererea apărătorului reclamantei de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de către pârâtă la data de 22.03.2021. Prorogă discutarea competenţei instanţei de judecată şi estimarea duratei procesului după ce se ia cunoştinţă de excepţiile invocate de către pârâtă la data de 22.03.2021. Amână judecarea cauzei la data de 10.05.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Martie 2021.
Incheiere de sedinta din 29.03.2021