M********* G***** - D******* I******** T*** Ş* A*** V******* L*****
PetentA********* (******** E**** R*****
IntimatAdmite cererea formulată de MUNICIPUL GALAŢI, în contradictoriu cu intimata ANDRONACHE ELENA ROXANA, având ca obiect ”transformare amendă”. Înlocuieşte amenda contravenţională, în cuantum total de 1.305 lei, aplicată intimatei prin procesul verbal seria PGLX nr. 013798/28.09.2018, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată maximă de 50 de ore. Obligă intimata ANDRONACHE ELENA ROXANA să presteze 50 ore de activităţi în folosul comunităţii în domeniile şi potrivit programului stabilit de primarul localităţii în raza căreia acesta îşi are domiciliul Cu apel în termen de 30 de zile, cerere care se depune la Judecătoria Gala?i. Pronun?ată cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 05.11.2020
Hotarare 5930/2020 din 05.11.2020Amână pronunţarea la data de 05.11.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 22.10.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2020Amână pronunţarea la data de 22.10.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 09.10.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2020Amână pronunţarea la data de 09.10.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 24.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2020