M******* D**
InculpatC**** M**** N***
InculpatS* C****** S** P*** L********* J******* L* E***** G*** I**** H***
Parte civilăC**** V******
Parte responsabilă civilmente1. În baza art.114 al.1, art.129 al.1 C.pen. rap. la art.115 alin.1 pct.1 lit.b şi art. 118 C.pen., aplică inculpatului C. M.-N., (…), măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 6 luni, pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt, prev. de art.228 al.1 C.pen. cu apl. art.113 al.3 C.pen. (fapta din data de 11.10.2018). În baza art.121 alin.1 lit.e C.pen, impune inculpatului C. M.-N. obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Vaslui la datele fixate de acesta. În temeiul art.404 al.2 C.pr.pen., supravegherea minorului se va realiza de părinţii acestuia, respectiv C. I. şi C. V., ambii cu domiciliul (...). În temeiul art. 118 C.pen, supravegherea măsurii şi executarea obligaţiei stabilite prin prezenta sentinţă penală se vor efectua sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Vaslui. Atrage atenţia inculpatului C. M.-N. asupra dispoziţiilor art.123 C.pen. şi ale art.513 C.pr.pen., privind consecinţele nerespectării, cu rea-credinţă, a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse de instanţă ori ale săvârşirii unei noi infracţiuni. 2. În baza art.396 alin.1,2 Cod procedură penală raportat la art.61 alin.1, alin.4 lit.c Cod penal, condamnă pe inculpatul M. D. (...), la pedeapsa de 1.800 lei amendă penală - echivalentul a 180 zile-amendă, cuantumul şi numărul zilelor de amendă fiind stabilite conform art.61 alin.2, 3 Cod penal - pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută şi sancţionată de art.228 alin.1 C.pen cu apl. art.77 lit.d C.pen. (fapta comisă la data de 11.10.2018). Stabileşte suma corespunzătoare unei zile de amendă ca fiind în cuantum de 10 lei. În baza art.63 alin.1 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării cu rea-credinţă a amenzii penale stabilite, în sensul că neexecutarea cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a amenzii atrage de drept înlocuirea celor 180 zile-amendă stabilite cu 180 zile închisoare. Potrivit dispoziţiilor art.559 alin.1 Cod procedură penală, persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art.25 şi art.397 Cod pr.pen., respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de persoana vătămată, constituită parte civilă, S.C. Conspac S.R.L., prin lichidator LD Expert Grup IPURL Huşi, cu sediul în (...). În baza art.274 alin.1,2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare din cei doi inculpaţi la plata către stat a câte unei sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Sumele de 795 lei-onorariu av. oficiu inculpat minor Cam. Prelim-av. Buchidău Dan-deleg. nr.2126/2020, şi 868 lei-onorar avocat inculpat minor fond- av. Buchidău Dan-deleg. nr.248/2021, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, conform art. 405 alin. 1 C.p.p., azi, 29.09.2021.
Hotarare 979/2021 din 29.09.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29 Septembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2021amână pronuntarea pentru 24.09.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.09.2021amână pronun?area la 14.09.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.08.2021Amână pronun?area la data de 13.08.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.07.2021amână pronun?area pentru data de 27 Iulie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2021stabileşte pronunţarea în cauză la data de 24 Iunie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2021fata de lipsa inculpatului M.D. si pt administrarea probei testimoniale, acorda termen la 25.05.2021
Incheiere de sedinta din 30.03.2021