S* V******* S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtC******* V******
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta VALBERTO SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat C******* V******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15755,23 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 09.10.2019 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1062 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru de 562 de lei şi onorariu avocaţial de 500 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 29.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10661/2021 din 29.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2021În vederea completării cadrului procesual, amână judecarea cauzei la data de 14.06.2021.
Incheiere de sedinta din 19.04.2021În temeiul art. 242 alin. 1 C. proc. civ. suspendă cauza. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată, astăzi, 14.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi.
Incheiere suspendare din 14.12.2020îndeplinirea obligaţiilor.
Incheiere de sedinta din 19.10.2020