A****** S*** M*** S*
Apelant ReclamantS*** A********
Apelant PârâtADMITE apelul civil formulat de apelantul pârât S*** A******** prin SINDICATUL LIBER COMUNALA SATU MARE, în contradictoriu cu intimata- reclamantă S.C. APASERV SATU MARE S.A, împotriva sentinţei civile nr. 544/LMA din data de 8 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. 867/83/2019, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Respinge în totalitate acţiunea formulată de reclamanta S.C. Apaserv Satu Mare S.A în contradictoriu cu pârâtul S*** A******** prin Sindicatul Liber Comunala Satu Mare. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta- reclamantă S.C. APASERV SATU MARE S.A împotriva aceleiaşi hotărâri. Ia act de declaraţia apelantului- pârât că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. DEFINITIVĂ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 14 decembrie 2020.
Hotarare 1299/2020 din 14.12.2020