S**** R*****
ReclamantM** - A*** - D******* G******* R******** A F********* P****** C*** N*****
PârâtA************ J******** A F********* P****** B****
PârâtRespinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S**** R***** în contradictoriu cu pârâtul MFP – ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA şi ADMINISTRA?IA JUDE?EANĂ A FINAN?ELOR PUBLICE BIHOR, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, care se va depune la Tribunalul Bihor, în 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei în conf. cu art. 396 C.pr.civ., azi, data de 23.02.2021.
Hotarare 141/2021 din 23.02.2021Având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 23.02.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.02.2021În vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosar, va amâna pronunţarea asupra cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pentru data de 16.02.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2021Pentru a fi citată pârâta AJFP Bihor, repune cauza pe rol şi fixează termen pentru data de 02.02.2021, sala 2, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 29.12.2020În baza art. 123 alin. 3 ?i 4 din Regulamentul de ordine interioară al instan?elor judecătore?ti, raportat la art. 396 Cod procedură civilă, pentru legala constituire a completului de judecată, amână pronun?area pentru data de 29.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2020În vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosar, va amâna pronunţarea asupra cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pentru data de 22.12.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2020În vederea punerii în discuţie din oficiu a introducerii în cauză a ADMINISTRAŢIEI JUDEŢENE A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR, repune cauza pe rol şi fixează termen pentru data de 08.12.2020, sala 2, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020Având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 03.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2020În vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosar, va amâna pronunţarea asupra cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pentru data de 27.10.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2020