G*** L****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. şi art. 336 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., condamnă pe inculpatul Goga Lazăr, fiul lui Lazăr şi Margit, născut la data de 11.03.1980 în mun. Târgu Secuiesc, jud. Covasna, domiciliat în comuna Sânzieni, sat Sânzieni, nr.798, jud. Covasna, posesor al CI seria KV nr. 291067, la pedeapsa de 1 (unu) an ?i 9 (nouă) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă comisă la 06.04.2018). În baza art. 67 alin. (1) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice autovehicul, pe o perioadă de 1 an, ce se va executa în conformitate cu art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a conduce orice autovehicul, ce se va executa în conformitate cu art. 65 alin. (3) C.pen. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedeapsa de 2 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului prin SP nr. 14/07.02.2017, pronun?ată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. 2241/322/2015, definitivă prin DP nr. 507/Ap/14.06.2017, pronun?ată de Curtea de Apel Bra?ov, pedeapsă cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 96 alin. (4) C.pen. revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului prin SP nr. 14/07.02.2017, pronun?ată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. 2241/322/2015, definitivă prin DP nr. 507/Ap/14.06.2017, pronun?ată de Curtea de Apel Bra?ov. În baza art. 96 alin. (5) C.pen. şi art. 43 alin. (1) C.pen. adaugă pedeapsa stabilită prin prezenta, la pedeapsa de 2 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului prin SP nr. 14/07.02.2017, pronun?ată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. 2241/322/2015, definitivă prin DP nr. 507/Ap/14.06.2017, pronun?ată de Curtea de Apel Bra?ov, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 4 (patru) ani, 8 (opt) luni şi 10 (zece) zile închisoare, în condiţiile art. 60 C.pen. În baza art. 274 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 187 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. Onorariul interpretului, în cuantum de 30,00 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.12.2020.
Hotarare 131/2020 din 02.12.2020Amânat pronuntarea la 02.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2020Amână pronun?area hotărârii la data de 24.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2020