R*** C* L*****
Apelant InculpatI**** M*****
Intimat Parte civilăIn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul formulat de inculpatul Roşu Lucian împotriva sentinţei penale nr. 161 din 8 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 870/40/2019. Desfiinţează în parte sentinţa penală sus menţionată şi, în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa finală de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului şi repune pedepsele în individualitatea lor. Reduce cuantumul pedepsei la care a fost condamnat inculpatul sub aspectul infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 43 alin. 5 Cod penal, de la 3 ani închisoare la 1 (unu) an închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală apelată, sub aspectul infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, prev. de art. 360 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 43 alin. 5 Cod penal şi tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 250 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 43 alin. 5 Cod penal, cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, sub aspectul infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 43 alin. 5 Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 4 (patru) ani închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime de totalul celorlalte două pedepse, respectiv 1 an închisoare). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 şi 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 868 lei (conform delegaţiei nr. 58 din 05.01.2021 – d-na avocat Ostaficiuc Cristina) ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.01.2021.
Hotarare 72/2021 din 25.01.2021