A************ J******** A F********* P****** C*******
CreditorS******** S***** - P*** A************ J******* C** D****** B***** F*****
DebitorÎn temeiul art.174 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului societatea SUMMERBAR S.R.L. Dispune radierea debitorului SUMMERBAR S.R.L. din registrul comerţului. În temeiul art.180 din legea nr.85/2014, descarcă pe administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă DIACONU BOGDAN FLORIN de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.179 din legea nr.85/2014, dispune notificarea prezentei sentinţe, direcţiei regionale sau, după caz, administraţiei judeţene a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, pentru efectuarea menţiunii, precum şi tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Dispune achitarea onorariului lichidatorului în suma de 2500 lei ( exclusiv TVA) din fondul UNPIR şi a cheltuielilor de procedură în cuantum de 224,4 lei. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Călăraşi – secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 22.04.2021.
Hotarare 47/2021 din 22.04.2021Pentru soluţionarea cererii de închidere a procedurii acordă termen în data de 22.04.2021.
Incheiere de sedinta din 15.04.2021Pentru continuarea procedurii acordă termen în data de 15.04.2021.
Incheiere de sedinta din 17.12.2020Admite cererea formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Călăraşi din cadrul Direcţiei Generale Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – cu sediul în Călăraşi, str. Eroii Revoluţiei nr. 6 – 8, judeţul Călăraşi pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei societatea SUMMERBAR S.R.L.. În temeiul art. 72(6) din Legea nr. 85/2014 dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei societatea SUMMERBAR S.R.L cu sediul social în localitatea Călăraşi, Bulevardul Gării nr.19, judeţul Călăraşi, nr. de ordine în Registrul Comerţului J51/216/2015, CUI 33374389. În baza art. 74 din Legea nr. 85/2014 dispune ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitoarea să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. (1) din aceeaşi lege, iar la dispoziţia administratorului judiciar desemnat, informaţiile şi documentele solicitate de către acesta, sub sancţiunea prevăzută de art. 82 din aceeaşi lege. Dispune comunicarea prezentei sentinţe instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde aceasta are deschise conturi în vedere aplicării art.75 din Lg.85/2014 Conform art. 83(1) şi (3) din Lg. nr. 85/2014, După rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele şi corespondenţa emise de debitoare şi administratorul judiciar vor cuprinde, în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi franceză, menţiunea "în insolvenţă", "in insolvency", "en procedure collective". Dacă debitoarea deţine sau administrează una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acesteia sunt obligate să publice pe paginile de internet proprii, în termen de 24 de ore de la data comunicării hotărârii de deschidere a procedurii, informaţiile referitoare la starea societăţii, precum şi numărul, data şi instanţa care a pronunţat hotărârea. În baza art. 85(3) din aceeaşi lege ridică dreptul de administrare al debitoarei constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, drept ce va fi preluat de administratorul judiciar. În baza art. 86 din Lg.85/2014 dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al administratorului judiciar. Administratorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. În temeiul art. 73 coroborat cu art.45(1) lit. d din Legea nr. 85/2014, desemnează administrator judiciar provizoriu, până la confirmarea sa de adunarea creditorilor ori de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor pe C.I.I. Diaconu Bogdan - Florin, cu sediul profesional în localitatea Slobozia, str. Decebal nr.2, bl.U50,sc.B, et.1, ap.4 jud. Ialomiţa, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, precum şi orice alte atribuţii prevăzute în sarcina administratorului judiciar de lege şi prezenta hotărâre, cu o remuneraţie de 2.500 lei. Conf. art. 59 (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, raport în care va menţiona şi onorariul încasat cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se va publica în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Conf. art. 92 din aceeaşi lege administratorul judiciar va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termen de 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în procedura generală. În baza art. 97 din Legea nr.85/2014 administratorul judiciar va întocmi şi va depune la – 22.10.2020 raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitoarei. În baza art.101 (1) din aceeaşi lege administratorul judiciar, în termen de 60 de zile de la deschiderea prezentei proceduri, va proceda la inventarierea bunurilor debitoarei iar dacă aceasta are bunuri supuse înregistrării în registrele de publicitate va trimite instituţiei care ţine aceste registre (OCPI Călăraşi) o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii pentru a se face menţiunea. Administratorul judiciar va stabili datele şedinţelor adunării creditorilor (data primei şedinţe este stabilită prin prezenta încheiere), va stabili ordinea de zi a acestor adunări, va convoca, va prezida şi va asigura secretariatul şedinţelor adunării creditorilor. În baza art.71(2), art. 99 şi art.100 din aceeaşi lege în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitoare şi oficiului registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii, şi o va publica, totodată, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Notificarea se va realiza, conf. art. 42 alin. 3 şi 7 şi art. 100 din aceeaşi lege, de către administratorul judiciar potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi va cuprinde menţiunile şi următoarele termene şi date: Termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului - 29.10.2020. Termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe 12.11.2020. Termenul de definitivare a tabelului creanţelor şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă 07.12.2020. Locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor 27.11.2020, care va avea loc la sediul administratorului judiciar, ora 11.00 creditorii ce vor figura în tabelul preliminar considerându-se convocaţi prin prezenta încheiere notificată conf. celor de mai sus. În baza art. 39 (1) din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2014 Toate cheltuielile aferente procedurii, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar, vor fi suportate din averea debitorului sau în condiţiile şi modalităţile prevăzute de alin. 5 şi 6 din acelaşi articol. Prezenta hotărâre se va publica în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă iar o copie de pe minută se va comunica, de îndată, administratorului judiciar desemnat provizoriu C.I.I. Diaconu Bogdan – Florin. Stabileşte drept termen de analizare a stadiului continuării procedurii la 17.12.2020. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi potrivit Codului de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 17.09.2020.
Hotarare intermediara 100/2020 din 17.09.2020