M***** G******
Recurent ReclamantI************ D* P****** J******* S*** M***
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant M***** G****** în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, împotriva Sentin?ei nr. 243/CA din 21.07.2020 pronun?ată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menţine în totul. Fără cheltuieli de judecată în recurs. DEFINITIVĂ.
Hotarare 20/2021 din 13.01.2021În vederea emiterii unei adrese către CMI Neuromed Satu Mare, pentru ca acesta să comunice instanţei actele medicale în baza cărora s-a făcut menţiune în cuprinsul referatului întocmit cu privire la reclamant că acesta figurează cu Alzheimer, precum şi în vederea emiterii unei adrese către I.P.J. Satu Mare, pentru ca acesta să comunice instanţei stadiul cercetărilor penale, precum şi informa?iile operative pe care le deţine cu privire la situaţia reclamantului, despre care a făcut menţiune în adresele existente la dosar, amână judecarea cauzei pentru data de 13.01.2021, ora 10:30, cam. 61, et. II, complet R2CAF.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020