C****** F*****
Intimat ReclamantB****** O*******
Apelant PârâtAdmite apelul formulat de apelantul-pârât Bojincă Octavian împotriva sentinţei civile nr. 10439/07.10.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 8744/215/2019. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 10439/07.10.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 8744/215/2019 în sensul că: Admite cererea formulată de pârât privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Obligă reclamantul să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avocat. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Respinge cererea apelantului privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de recurs care se depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi, 23 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1004/2020 din 23.07.2020Suspenda judecarea cauzei conform Decretului 195/2020
termen preschimbat
Dispune preschimbarea din oficiu a termenului de judecată de la 19.03.2020 la 14.05.2020. Dispune citarea părţilor pentru acest termen. Pronunţată azi, 11.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instantei.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020