D******* Ş*****
ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtD******* E********
ReclamantAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii D******* Ş***** şi D******* E********, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect obligaţia de a face, emitere decizie de compensare - Legea 165/2013. Obligă pârâta să emită în favoarea reclamanţilor decizia de compensare pentru imobilele naţionalizate nerestituite în natură, înscrise iniţial în CF nr. 4810 Arad, cu nr. top. 974, respectiv pentru cota de 19/40 aferentă apartamentelor nr. 3, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 12-13, 16. 20-21, 22, 23, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, în valoare de 2.554.018 puncte (lei), în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei. Anulează ca netimbrat petitul privind acordarea daunelor morale în cuantum de 5.000 euro. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 13.550 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. In caz de exercitare, cererea se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată la data de 24.03.2021. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 56/2021 din 24.03.2021Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din legea nr. 219/2020, cu referire la art. 21 al. 6 din Legea nr. 165/2013, invocată de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, care se va depune, în caz de exercitare, la Tribunalul Arad. Amână pronunţarea pe fondul cauzei la data de 24.03.2021. Pronunţată la data de 19.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 19.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021Având în cererea de amânare formulată de reclamant, precum şi respectarea principiului continuităţii completului de judecată, amână cauza la data de 04 martie 2021 ora 13:25.
Incheiere de sedinta din 18.02.2021T:18.02.2021, ora 12:40 pentru ca reclamanţii să îşi precizeze poziţia faţă de execepţia de neconstituţionalitate invocată de pârâtă.
Incheiere de sedinta din 21.01.2021T:21.01.2021, ora 13:00 pentru finalizarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020T:26.11.2020, ora 12:20 pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 15.10.2020T: 15.10.2020, ora 12:50 pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 17.09.2020